Români în vorba goală. În banal găsești smaralde
(Interviu realizat de Onny Sîrbu, Magna News, la lansarea volumului Români în vorba goală)
MagnaNews: Care sunt principalele subiecte “controversate” din acest volum?
Dănuţ Ungureanu: Ar fi greu să enumăr câteva subiecte controversate pentru că dacă ne uităm în sumar sunt 150 de miniaturi. De fapt, lucru pe care, cu permisiunea voastră, o să îl repet şi la deschiderea lansării, sunt observaţii minuscule pe care le-am adunat de-a lungul vremii – fie ca jurnalist, fie ca simplu trecător – şi de care mi-ar fi părut rău să se piardă. Deşi subiectele textelor sunt banale la prima vedere, eu am credinţa că dacă ştii să te bucuri de viaţă şi de tot ceea ce e în jurul tău, poţi să găseşti şi în banal câteva smaralde.
MN: Ce anume te-a inspirat în alegerea titlului? Sunt românii atât de deschişi la vorbă?
D.U: Românii sunt foarte deschişi la vorbă. Mai devreme, într-un alt interviu, mi s-a solicitat să aleg pe loc o expresie care ne caracterizează. Am ales expresia: “Părerea mea”. În ţara noastră mulţi au o părere, mai puţini sunt toleranţi cu ale altora. Mulţi încearcă să-şi impună propria părere, ceea ce, de fapt, iată, am făcut şi eu cu acest volum :)) .
MN: Care ar fi publicul ţintă al acestui volum?
D.U: Orice scriitor, mă rog, autor – căci îmi place să mă consider autor, încă- visează ca ţinta lui să fie cele 7 miliarde de locuitori ai planetei. Și, dacă se poate, nişte extratereştri ce trec din întâmplare prin apropiere :)) Dar ca om modest ce mă aflu, şi o declar cu toată tăria, mi-ar plăcea ca textele mele să fie gustate de oamenii care au simţul umorului.
MN: Cum te-au ajutat, în elaborarea finală a volumului, ilustraţiile lui Traian Furnea?
D.U: Ilustraţiile lui Traian Furnea –pentru care mulţumesc doamnei Rodica Furnea că mi-a dat acces cu uşurinţă la ele – ca să folosesc un termen mai poetic (pentru că Traian Furnea a fost şi un mare poet), rimează cu textele mele. Deşi se poartă poezia fără rimă, cred că am realizat o simbioză potrivită între micile mele scrieri şi caricaturile lui dintr-o linie. Mi s-a părut că ne acordăm foarte bine în a surprinde minunile fulgurante ale străzii.
M.N: Mai cumpără românii cărţi în ziua de azi, într-o lume atât de dominată de tehnologie?
D.U: Sigur, eu îmi cumpăr tot tirajul :)). Da, mai cumpără. Dovadă este acest Târg de Carte în care chiar dacă lumea intră cu un buget destul de bine planificat, totuşi, puteţi să observaţi oameni care au venit cu trollerul. Nu şi-au adus sandvișuri sau altceva, ci au venit cu valijoara ca să-şi cumpere cărţi. Am un prieten editor care îndeamnă publicul să vină cu apa de-acasă şi să nu-şi cumpere de aici, pentru a păstra banii să-şi cumpere o carte.
MN: Ce înseamnă pentru tine colaborarea cu Editura Fusion21?
D.U: Pentru mine este o surpriză foarte plăcută că am fost ales pentru a fi făcut un brand unic, de promovat mai departe şi o spun cu tot dragul, nu în sens peiorativ, sunt cobaiul primului proiect al acestei edituri; puteau să aleagă pe altcineva. Ei au venit cu aceast nou concept, de a se concentra pe un singur autor şi ma bucur pentru asta. Eu am mai colaborat şi cu alte edituri, nu blamez pe nimeni, dar în ceea ce mă priveşte cred că e mult mai bine decât să fiu într-un stand un autor între alţii patru sute şi alte sute de titluri. Mă bucur că am reuşit, în acest sens, să mă înfățișez doar eu, cu ce îmi pofteşte inima. În cazul de faţă, patru cărţi la care am muncit pe rupte. Şi să vedem ce va mai fi.
MN: Nu am putut să nu remarc coperţile impresionante. Ale cui sunt meritele?
D.U: Este meritul lui Ionuţ Bănuţă, un bun prieten pe care îl urmăresc de vreo douăzeci de ani şi care a evoluat extraordinar. Se cam vede talentul și din cosmos, zic eu.